Timp... As putea spune ca acum timpul a devenit dusmanul meu. Se pare ca se scurge prea repede in clepsidra vietii mele.
Nu ar trebui sa ma plang .Nu am acest drept atata vreme cat am permis sa irosesc fara sens tot ce mi-a fost daruit pana acum...Voi incerca ,atat cat mi-a mai ramas,sa ma bucur si...sa traiesc. Prea multa vreme am murit si am lasat ca anotimpurile sa treaca fara sa le observ.
Toti acei care m-au ranit si care m-au facut sa cred ca nu am dreptul la fericire isi traiesc linistiti viata,asa cum doresc.Se bucura de fiecre zi,se bucura de ceea ce mi-au interzis mie si cred ca,in sfarsit,m-au doborat.Mi-au luat tot de se putea...Au incercat sa imi taie radacinile dupa ce mi-au taiat aripile...Dar au uitat ceva...Sufletul imi apartine. Nu au reusit sa mi-l ia.Si in tot acest timp cat am stat si mi-am oblojit ranile,Dumnezeu a avut grija de sufletul meu. Da...rugacinea mi-a fost putere! Dumnezeu mi-a fost calauza si iubirea Sa acoperisul vietii mele. Destul de tarziu am inteles ca eu sunt aici datorita iubirii lui Dumnezeu si nu a oamenilor.
Oamenii te iubesc atat cat le esti folositor.Apoi te abandoneaza ca pe un lucru folosit si fara valoare.Dumneazeu te accepta asa cum esti si te asteapata tacut sa te intorci acasa.
Mi-a trebuit timp pana am reusit sa ma accept eu insami si ,sa intru din nou in biserica, sa am din nou incredere,sa nu imi fie teama si sa imi deschid sufletul marturisind pacatele mele in fata icoanei Domnului .Nu voi uita niciodata ce mi-a spus aunci parintele:"Dumnezeu ne iubeste si ne primeste chiar si atunci cang gresim,important este sa fim sinceri si ne caim cu adevarat ptr gresalele noastre. Dumnezeu a avut rabdare si a asteptat sa te intorci . Sa nu mai Il lasi sa te astepte ata vreme!"
Nu,nu o sa mai las sa treaca atata vreme...Atat cat a ramas voi trai pentru mine straduindu-ma sa fac voia lui Dumnezeu si nu a oamenilor!
Timp...poate treci prea repede sau poate noi ne grabim...Mai lasa-ma un pic sa ma bucur de ano
timpuri!
