Despre mine cu ajutorul cuvintelor

Cuvintele se astern,tacute ,din varful penitei pe coala alba de hartie...Oare ce poveste vor spune celor ce le vor citi?
Cuvintele...pot sa ridice dar pot sa si coboare...
Cuvintele pot aduce fericire dar ,la fel de mult, pot sa si raneasca...
Dar uneori cuvintele "amutesc" si nu mai pot fi rostite .Atunci nu mai ramane dacat lacrima ,privirea si gestul.Uneori acestea fac mai mult decat o mie de cuvinte.
Ar ar trebui sa ne aplecam mai mult asupra cuvintelor pe care le rostim sau le scriem...Ele se aseaza cuminti pe coala alba de hartie,dar daca sufletul nostru este tulburat atunci s-ar putea ca ele sa se rataceasca...si sa nu mai ajunga la sufletul celor din jurul nostru.Ele pot fi simboluri,pot fi rugaciune,pot fi lacrimi sau pot fi iubire...Cuvintele pot prinde viata daca stim sa le dam adevaratul sens si sa le respactam....
Poetii au stiut sa transforme cuvintele in iubire, noi stim sa le transformam in ura.
Aproape ca nu exista zi in care sa nu auzum vorbe urate aruncate celor din jur.Ar trebui sa fim atenti si sa evitam rautatea pentru ca , treptat, ne vom transforma .Rautate, cuvintele urate,shimonosesc suflete,uratesc chipuri si incet ucid fiinta umana.
Un om lipsit de rautate are un chip bland, ochi luminosi si o frumusete aparte ce vine din inma lui.
Un om cuprins de rautate este tot timpul incruntat, rasul sau e mai mult un  ranjet ,chiar daca in sinea lui se bucura de suferinta celor din jur.
Dar cel mai rau este ca rautatea e ca un virus care se transmite celor din jur.Daca stai mult langa cineva care emana ura vei ajunge destul de repede sa devi ca el.La randul tau vei emana ura prin toti porii.Nimic nu va mai fi la fel ca inainte.Totul va fi negru si trist...suflete pierdute in negura unei tristeti si a unei singuratati ce nu poate fi explicata.
Eu am fost inconjurata de multa ura. Un copil ce a venit pe lume din intamplare si care in fiecre zi s-a lovit de un zid de indiferenta, de vorbe goale lipsite de caldura.Acest copil a crescut si la randul sau a devenit o fiinta rece.Nu a stiut ce inseamna iubirea si nu stiut sa o daruiasca la randul sau.Dar a avut sansa sa invete.Nu a fost usor si nu a reusit sa stearga definitiv din suflet nepasarea,rautatea, durerea...
Amintirile dor... dar cel mai mult doare prezentul.
As vrea sa pot schimba ceva in viata mea si nu stiu cum... Daca mi-ar fi de ajuns cuvintele...Dar e atat de greu sa le rostesti daca nu sti cum trebuie rostite ca sa nu fie intelese gresit...
Am fost obisnuita sa tac...De fapt mi se cerea sa tac pentru ca nu aveam nimic important de spus.Si astfel am ajuns sa tac , sa nu pot sa spun ce simt, ce doresc...Am ajuns sa fug de oameni...De fapt imi este frica de oameni...
Si toate acestea pentru ca am venit pe lume din intamplare , intr-un loc unde nu m-a vrut nimeni niciodata, unde nimeni nu si-a spus ca am nevoie de o vorba buna , de o mangaiere...
Atunci am cautat scapare in cuvinte...Era o portita catre o altfel de lume...Citeam haotic,tot ce-mi pica in mana, fara sa inteleg mare lucru.Stiu ca doream sa fiu altfel. Nu suportam vorbele urate si nu am putut sa le rostesc niciodata.Pana intr-o zi...
Toate visele mele s-au naruit atunci cand am aflat ca fuga de realitate este in zadar.Nu poti fugi de propria identitate.Trecutul te urmareste si trage in prapastia propriului destin.
Chiar daca am avut norocul ca in timp sa cunosc un om bun,ce s-a luptat cat a putut sa ma schimbe si sa ma invete sa iubesc, raul , ura  au revenit in viata mea si fiecare zi e tot mai neagra...
Simt ca am ajuns la capat de drum...E greu sa mai schimb ceva...Dar cine stie?

Si maine e o zi!...

Atunci cand m-am hotarat sa scriu pe acest blog, imi doream sa scriu despre mine, despre dorintete mele ,despre sperantele mele. Dar, din pacate, am observat ca nu-mi este deloc usor... Inca imi este frica de cuvinte. Nu am destul curaj sa spun cea ce simt, nu am destula putere sa recunosc cine sunt si-mi este teama ca s-ar putea sa gresesc fata de mine si fata de cei de langa mine.
Poate mi-ar fi mai usor daca as cosidera aceste pagini ca fiind paginile unui jurnal mai putin secret, un jurnal in care ,atunci cand am timp, va impartasesc puti din viata mea. Nu stiu daca voi reusi sa fac ce mi-am propus dar sper ca astfel ma voi elibera de temeri si ma voi regasi .
Poate totul va fi doar o poveste  despre viata spusa altfel.

VICTIMA SENTIMENTELOR?....

    Nu m-am privit de mult timp in oglinda sufletului.Incerc sa-mi amintesc cine sunt, pe ce drum ar trebui sa merg ca sa fac ceea ce este mai bine pentru mine si pentru cei din jur.
    Cine suntem de fapt? Poate ca nici noi nu stim cu adevarat.In timp, ne fascineaza diverse personaje si atunci incercam sa fim ca ele fara sa ne dam seama ca astfel ajungem sa nu mai fim noi insine.
    Cand sunt mici, fetitele sunt fascinate de povestile cu zane si Feti-Frumosi si fiecare viseaza sa fie o zana cat de mica sau cel putin sa intalneasca una.Eu vedeam in fiecare fluture o mica zana ce imi va implini intr-o buna zi o dorinta macar.Florile erau fete ce au ales astfel sa scape de zmeul cel rau, fara sa-si dea seama cat de efemera era astfel existenta lor.Mai erau pasarile care, in fiecar zi ,ne incantau cu cantecul lor vesel.Iar vantul era un voinic caruia ii placea sa se joace cu pletele fetelor, soptindu-le la urechi cuvinte de iubire.
      Dar timpul a trecut si am uitat de zane... Am inceput sa visez la altfel de Feti-Frumosi.,Intotdeauna ,iubitul visat avea pletele negre ca noaptea,ochii adanci si mari precum marea,cu sclipiri reci ca niste sageti de gheata...Fruntea era inalta si luminoasa ca un luceafar iar zambetul lui era asemeni rasaritului de soare...Dar nimeni nu stia cata raceala putea fi intr-un astfel de zambet.Un chip frumos dar rece...
Iubire...doar o adiere de vant peste un suflet inchis intr-o inima de piatra...
Iubitul astfel visat e ca un vampir dornic sa aiba cat mai multe victime.Foamea lui era astamparata de sentimente pure pe care le storcea din inimi nevinovate.Setea si-o astampara cu lacrimile varsate de iubitele inselate in serile lungi de asteptare . Si totusi era asteptat si dorit...Iubirea ii era oferita in dar odata cu inima smulsa din pieptul ofilit de atata oftat.
     Incet, stoarsa de tot ce era mai pur,lipsita de sentimentul cel mai dorit,ucisa de dorinta,cu ochi reci lipsiti de stralucire, cu inima impietrita de durere, iubita inselata si satula sa astepte si sa spere se tansforma in aceasi fiita rece ca si iubitul.
    Un altfel de "vampir" insetat de razbunare...Suferinta numai doare...inima nu mai bate in ritmul cuvintelor de iubire iar ochii nu mai plang...
    Doar sete...Setea e ura si va fi astamparata de razbunare...Victima?.. oricine va indrazni sa-si dezgoleasca sufletul si sa arate cat de mult poate iubi.Va lovi poate mai crunt decat a fost lovita fara sa-i pese ca provoaca durere...
  Dar vine un timp cand pana si un vampir oboseste.Si atunci , tanjind dupa putina liniste,cauta sa-si faca putina ordine in ceea ce numeste viata.Priveste in oglinda ciobita a sufletului sau si vede ca nu mai recunoaste chipul ce-l vede.Doar niste ochi tristi,lipsiti de stralucire,o fata palida lipsita de lumina...Doar in pieptul lipsit de vlaga simte o bataie...Ce poate fi aceasta bataie slaba la poarta inimii? Atunci,trezindu-se ca dupa un somn lung , isi da seama ca mai exista speranta...
   Speranta bate la poarta inimii fiecaruia dintre noi si ne da curaj sa revenim la adevarata viata, pe adevaratul drum... Un esec, chiar si in iubire, nu ar tebui sa ne ucida si sa ne transforme in "ucigasi" de sentimente. Un esec ar trebui sa ne dea puterea de a merge mai departe si de a invata sa nu mai facem aceleasi greseli. Nu trebuie sa iubesti un chip ci un suflet...Frumusetea nu vine din sralucirea rece de luceafar ci din caldura arzatoare a unui suflet cald,simplu,umil si bun.

    Numai langa un astfel de om ne vom regasi identitatea si vom avea sansa de a nu ne rataci de noi insine...Numai astfel vom sti sa fim fericiti si nu va trebui sa cautam amintiri despre viata pentru a invata sa traim din nou.

POVESTEA LOR...POVESTEA ORICUI

   Povestea lor a inceput atat de simplu.S-au intalnit la o anumita emisiune TV,s-au cunoscut mai mult sau mai putin, au dansat frumos impreuna, toata lumea ia admirat si apoi... a inceput barfa!
   Povestea lor e o poveste comuna.Un Romeo si o Julieta moderni, contemporani cu noi...Nu au facut nimic deosebit ,doar au jucat un rol si l-au jucat bine.Orice poate intalni pe drumul vietii pe cineva pe care sa-l admire sau sa se indragosteasca, sa-l iubeasca sau sa-l urasca...Practic oricine poate juca acest rol numai ca o face pe scena vietii.E dreptul nostru castigat atunci cand am pasit pe drumul vietii.
   Elena si Radu erau o pereche frumoasa...Sunt frumosi si acum,fiecare pe drumul sau iar noi nu putem decat sa le uram mult noroc in viata.

Radu Valcan si Elena Voscoboinic, un dans senzual de nota 10! VIDEO! pe http://www.acasatv.ro/