Ploua...Lacrimile cerului se amesteca cu lacrimile mele spaland toata durerea din suflet.De ce plang? Dar de ce nu as plange?...Dintotdeauna am iubit ploaia tocmai pentru ca mi-a ascuns atat de bine lacrimile.Cine ar fi crezut ca plang atunci cand imi vedea fata udata de ploaie?!
Sufletul imi este asemeni unei oglilzi sparte in mii de ciuoburi .Ma doare si durerea o trasform in lacrimi.Privesc departe,prin perdeaua de picaturi cristaline si incerc sa vad drumul pe care am venit pana acum...Ceata si ploaie e tot ce vad... Tristete si lacrimi e tot ce stiu... Unde ma aflu si incotro merg?...Cand am incetat oare sa mai traiesc?...Mi-au ramas doar amintirile,amintiri despre o viata ce mi-a fost data sa o traiesc.Dar m-am pierdut undeva, pe un drum fara intoarcere si acum ratacesc, lipsita de orice sentiment, prin ceata propriului destin.Amintirile.....poate ma vor ajuta sa ma regasesc.Poate voi reusi sa reaprind scateia bucuriei de a trai si macar cateva clipe ma voi bucura ,fara teama,de viata.
De aceea am ales imagini din "Amurg".Ma simt la fel de rece ca un vampir,cu toate ca Edward Cullen e mai viu decat sunt eu acum si nu cred ca as putea fi candva asemeni cu Bella.Desi am depasit e mult varsta adolescentei ,aceasta iubire dintre un vampir si omuritoare m-a impresionat mult si aproape ca Edward e mai uman decat oricare dintre noi.Ce ar trebui sa invatam din aceasta poveste?Iubirea nu cere nimic,nu obliga ci doar ofera.Atunci cand iubesti cu adevarat nu doresti decat fericirea persoanei iubite chiar daca asta inseamna sa-i oferi libertatea undeva departe de tine.
