TIMP ,RUGACIUNE SI PUTEREA DE A TRAI

 

      Timp... As putea spune ca acum timpul a devenit dusmanul meu. Se pare ca se scurge prea repede in clepsidra vietii mele.

      Nu ar trebui sa ma plang .Nu am acest drept atata vreme cat am permis sa irosesc fara sens tot ce mi-a fost daruit pana acum...Voi incerca ,atat cat mi-a mai ramas,sa ma bucur si...sa traiesc. Prea multa vreme am murit si am lasat ca anotimpurile sa treaca fara sa le observ. 

    Toti acei care m-au ranit si care m-au facut sa cred ca nu am dreptul la fericire isi traiesc linistiti viata,asa cum doresc.Se bucura de fiecre zi,se bucura de ceea ce mi-au interzis mie si cred ca,in sfarsit,m-au doborat.Mi-au luat tot de se putea...Au incercat sa imi taie radacinile dupa ce mi-au taiat aripile...Dar au uitat ceva...Sufletul imi apartine. Nu au reusit sa mi-l ia.Si in tot acest timp cat am stat si mi-am oblojit ranile,Dumnezeu a avut grija de sufletul meu. Da...rugacinea mi-a fost putere! Dumnezeu mi-a fost calauza si iubirea Sa acoperisul vietii mele. Destul de tarziu am inteles ca eu sunt aici datorita iubirii lui Dumnezeu si nu a oamenilor.

     Oamenii te iubesc atat cat le esti folositor.Apoi te abandoneaza ca pe un lucru folosit si fara valoare.Dumneazeu te accepta asa cum esti si te asteapata tacut sa te intorci acasa. 

    Mi-a trebuit timp pana am reusit sa ma accept eu insami si ,sa intru din nou in biserica, sa am din nou incredere,sa nu imi fie teama si sa imi deschid sufletul marturisind pacatele mele in fata icoanei Domnului .Nu voi uita niciodata ce mi-a spus aunci parintele:"Dumnezeu ne iubeste si ne primeste chiar si atunci cang  gresim,important este sa fim sinceri si ne caim cu adevarat ptr gresalele noastre. Dumnezeu a avut rabdare si a asteptat sa te intorci . Sa nu mai Il lasi sa te astepte ata vreme!"

   Nu,nu o sa mai las sa treaca atata vreme...Atat cat a ramas voi trai pentru mine straduindu-ma sa fac voia lui Dumnezeu si nu a oamenilor!

    Timp...poate treci prea repede sau poate noi ne grabim...Mai lasa-ma un pic sa ma bucur de ano
timpuri!

POVESTE DE IUBIRE INCEPUTA TARZIU, SPRE UN SFARSIT DE VARA

       E noapte si e intuneric...Doar lumina slaba a unei lumanari tubura linistea apasatoare a noptii ce-a coborat si in odaia mea. 

       E tarziu si intunericul ma copleseste...aminitirile se revarsa in mintea mea si-mi umplu  inima de tristete... Ma simt singura si uitata  aici, in camera intunecoasa...Privesc pe geam spre cer...Ici colo vad cate o steluta sclipind sagalnic si discret....

       Undeva, in noapte, se aude tanguitul unei chitare...E un cantec trist , dar plin de iubire, iubire inceputa tarziu, spre un sfarsit de vara....

       E o poveste minunata, despre un baiat si despre o fata....s-au cunoscut asa , din intamplare si s-au placut...asa se pare.

       Iubirea lor este o taina doar de ei stiuta.N-au spus-o lumii si nu stiu cat vor mai trebui sa o ascunda, stiu doar ca lor le este bine, asa discret , feriti de lume. 

      Asa e-n cantec dar asa e si in viata...Iubiri discrete, ascunse de a lumii fata, vei intalnii in fiecare zi si nu vei sti ce taina ascunde o privire mai pierduta, un zambet mai discret sau chiar o lacrima pe-obraz cazuta...

       Iubirile se nasc si mor in fiecare zi.E greu sa ti in viata o dragoste curata, e greu sa o feresti gura lumii rea dar si mai greu este atunci cand trebuie sa ti o flacara aprinsa intr-o iubire ce pare interzisa.

      Iubirea mea e nestiuta...o stiu doar eu si-mi este bine asa...Ce spune lumea? Nu conteaza!...De-as face bine , de-as face rau tot m-ar vorbi si tot vinovata pe mine m-ar gasi.

      Iubirea mea e bunul meu cel mai de pret...Barbatul ce-l iubesc are un suflet bun , de inger , venit la mine cu chip omenesc.

       E noapte, e taziu si stau si-astep sa vad de rasari-va luna si sa-mpletesc din raza ei urarea mea de noapte buna pentru iubitul meu.

       L-am cunoscut tarziu, spre un sfarsit de vara...si nu credeam atunci ca am sa-l pot iubi, Si totusi s-a aprins in mine o flacare ce arde dureros de tare si se-nteteste tot mai tare in fiecare zi....

     Acum privesc tacuta-n noapte si-ncec sa mi-l inchipui langa mine... fiindca acum el e departe.Cu toate acestea estae atat de aproape in inima , in minte, in suflet,in orice colt de incapere doar chipul lui prezenta-si cere...

      Inchid ochii sa pot sa-l vad cu mintea , sa-l simt cu sufletul si inima...E aici, atat de-aproape....Intind mana sa-l ating dar locul este gol...dar nu-i nimic stiu ca va veni curand clipa cand fi-va langa mine mereu...

      E noapte , e tarziu si inca mai astept s-apara luna...Chitara a tacut de mult...Povestea spusa trist, pe strune, a ramas ascunsa mai departe de ochii lumii.Nici macar vantul n-a adiat in asta noapte sa poata duce povestea mai departe.

     E noapte si luna unde este? Eu tot o mai astept ca sa rasara, dar incurad vor rasari zorii diminetii....

     Povestea mea e minunata...poveste inceputa tarziu, spre un sfarsit de vara.E un vis frumos,trait frumos si cu pasiune...va devevi realitate vreodata?

BUNA-multumiri pentru un prieten necunoscut

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris nimic...A trecut ceva vreme de cand am uitat de mine, de cand nu am mai vazut nimic in jurul meu ci am stat si mi-am plans de mila....Dar gata...s-a terminat cu plansul!...Vreau sa rad si sa ma bucur cu toata fiinta mea de fiacare clipa ce-mi este daruta de Dumnezeu.

Chiar daca ultimile luni din viata mea au insemnat doar suferinta , am reusit sa invat multe lucruri noi despre mina insami si , mai ales cu ajutorul unor prieteni, am reusit sa ma redescopar. E greu sa uiti trecutul dar e bine sa-l lasi totusi acolo unde este, adica in tecut...Poate ramane o amintire doar...o amintire trista sau placuta ...si atat...

Suferinta nu ar trebui sa-si aiba loc in sufletul nostru . Si totusi ne place sa suferim... De ce ? Nu stiu...e o intrebare la care nu pot sa raspund.
Eu am fost invatata sa cred ca am venit in aceasta lume sa sufar, sa plang, sa plec mereu capul si sa tac acceptand tot ce mi se ofera indiferent ca e bine sau rau.
Dar am descoperit in ultimul timp ca am si eu dreptul SA TRAIESC!!! SA MA BUCUR DE VIATA, SA NU MAI INGHIT TOATE "MIZERIILE" ACESTEI LUMI SI SA CRED CA MERIT TOT CE ESTE BUN.
Incerc sa invat sa ma departez de tot ce este rau.Incerc sa atrag binele si sa resping raul.E foarte greu sa zambesti atunci cand esti ranit si umulit la fiecare pas. E foarte greu sa spui multumesc atunci cand esti batjocotit...Si totusi ...zambesti si continui sa mergi mai departe pe drumul vietii ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

Si incet descoperi ca cei care iti doreau raul au ramas undeva in urma si nu te mai pot atinge. Pe drum intalnesti oameni noi care iti zambesc, care iti ofera o vorba buna, o mangaiere si care te indeamna sa mergi mai departe.

Si poate pentru toate aceste ar terbui sa-i multumesc lui Stefan ptr. ca a avut intelepciunea de a posta pe blogul sau htp://www.lucruribunesifrumoase.com/ modul sau de a privi viata si mai ales cum a descoperit acest mod de a trai.
Iti multumesc Stefan ! Cuvintele sunt prea sarace pentru a exprima cu adevarat bucuria din suflet atunci cand primesc de la tine un mesaj cu cuvinte de incurajare.
Familia ta trebuie sa fi mandra de tine si sa te iubeasca mult. Esti un om bun si sti sa im
parti bunatate celor din jurul tau chiar daca iti sunt apropiati sau nu-i cunosti deloc.
Iti multumesc ca existi si ca ne-ai impartasit si noua din bucuria regasirii tale.
Imi doresc ca de acum incolo sa gasesc si eu puterea de afi eu insami si sa pot sa impartasesc celor din jurul meu din trairile mele. Pana la urma nu e rau sa traiesti alaturi si impreuna cu semenii tai.Dimpotriva poti descoperii bucurii neasteptate, poti cunoaste oameni noi si tot ce este nou nu este chiar atat de inspaimantator ci poate fi chiar placut.
Imi doresc ca viata mea sa devina mai buna si nu poat face asta schimbandu-i pe cei din jurul meu ci trbiue sa ma schimb eu si sa devin eu un om bun.
Nu pot primi iubire, dragoste pana nu voi invata eu sa iubesc si sa daruiesc iubire... Sper sa nu fie prea tarziu si sa mai pot sa-i demonstrez persoanei iubite ca po sa iubesc cu adevarat...

Despre mine cu ajutorul cuvintelor

Cuvintele se astern,tacute ,din varful penitei pe coala alba de hartie...Oare ce poveste vor spune celor ce le vor citi?
Cuvintele...pot sa ridice dar pot sa si coboare...
Cuvintele pot aduce fericire dar ,la fel de mult, pot sa si raneasca...
Dar uneori cuvintele "amutesc" si nu mai pot fi rostite .Atunci nu mai ramane dacat lacrima ,privirea si gestul.Uneori acestea fac mai mult decat o mie de cuvinte.
Ar ar trebui sa ne aplecam mai mult asupra cuvintelor pe care le rostim sau le scriem...Ele se aseaza cuminti pe coala alba de hartie,dar daca sufletul nostru este tulburat atunci s-ar putea ca ele sa se rataceasca...si sa nu mai ajunga la sufletul celor din jurul nostru.Ele pot fi simboluri,pot fi rugaciune,pot fi lacrimi sau pot fi iubire...Cuvintele pot prinde viata daca stim sa le dam adevaratul sens si sa le respactam....
Poetii au stiut sa transforme cuvintele in iubire, noi stim sa le transformam in ura.
Aproape ca nu exista zi in care sa nu auzum vorbe urate aruncate celor din jur.Ar trebui sa fim atenti si sa evitam rautatea pentru ca , treptat, ne vom transforma .Rautate, cuvintele urate,shimonosesc suflete,uratesc chipuri si incet ucid fiinta umana.
Un om lipsit de rautate are un chip bland, ochi luminosi si o frumusete aparte ce vine din inma lui.
Un om cuprins de rautate este tot timpul incruntat, rasul sau e mai mult un  ranjet ,chiar daca in sinea lui se bucura de suferinta celor din jur.
Dar cel mai rau este ca rautatea e ca un virus care se transmite celor din jur.Daca stai mult langa cineva care emana ura vei ajunge destul de repede sa devi ca el.La randul tau vei emana ura prin toti porii.Nimic nu va mai fi la fel ca inainte.Totul va fi negru si trist...suflete pierdute in negura unei tristeti si a unei singuratati ce nu poate fi explicata.
Eu am fost inconjurata de multa ura. Un copil ce a venit pe lume din intamplare si care in fiecre zi s-a lovit de un zid de indiferenta, de vorbe goale lipsite de caldura.Acest copil a crescut si la randul sau a devenit o fiinta rece.Nu a stiut ce inseamna iubirea si nu stiut sa o daruiasca la randul sau.Dar a avut sansa sa invete.Nu a fost usor si nu a reusit sa stearga definitiv din suflet nepasarea,rautatea, durerea...
Amintirile dor... dar cel mai mult doare prezentul.
As vrea sa pot schimba ceva in viata mea si nu stiu cum... Daca mi-ar fi de ajuns cuvintele...Dar e atat de greu sa le rostesti daca nu sti cum trebuie rostite ca sa nu fie intelese gresit...
Am fost obisnuita sa tac...De fapt mi se cerea sa tac pentru ca nu aveam nimic important de spus.Si astfel am ajuns sa tac , sa nu pot sa spun ce simt, ce doresc...Am ajuns sa fug de oameni...De fapt imi este frica de oameni...
Si toate acestea pentru ca am venit pe lume din intamplare , intr-un loc unde nu m-a vrut nimeni niciodata, unde nimeni nu si-a spus ca am nevoie de o vorba buna , de o mangaiere...
Atunci am cautat scapare in cuvinte...Era o portita catre o altfel de lume...Citeam haotic,tot ce-mi pica in mana, fara sa inteleg mare lucru.Stiu ca doream sa fiu altfel. Nu suportam vorbele urate si nu am putut sa le rostesc niciodata.Pana intr-o zi...
Toate visele mele s-au naruit atunci cand am aflat ca fuga de realitate este in zadar.Nu poti fugi de propria identitate.Trecutul te urmareste si trage in prapastia propriului destin.
Chiar daca am avut norocul ca in timp sa cunosc un om bun,ce s-a luptat cat a putut sa ma schimbe si sa ma invete sa iubesc, raul , ura  au revenit in viata mea si fiecare zi e tot mai neagra...
Simt ca am ajuns la capat de drum...E greu sa mai schimb ceva...Dar cine stie?

Si maine e o zi!...

Atunci cand m-am hotarat sa scriu pe acest blog, imi doream sa scriu despre mine, despre dorintete mele ,despre sperantele mele. Dar, din pacate, am observat ca nu-mi este deloc usor... Inca imi este frica de cuvinte. Nu am destul curaj sa spun cea ce simt, nu am destula putere sa recunosc cine sunt si-mi este teama ca s-ar putea sa gresesc fata de mine si fata de cei de langa mine.
Poate mi-ar fi mai usor daca as cosidera aceste pagini ca fiind paginile unui jurnal mai putin secret, un jurnal in care ,atunci cand am timp, va impartasesc puti din viata mea. Nu stiu daca voi reusi sa fac ce mi-am propus dar sper ca astfel ma voi elibera de temeri si ma voi regasi .
Poate totul va fi doar o poveste  despre viata spusa altfel.