Despre mine cu ajutorul cuvintelor

Cuvintele se astern,tacute ,din varful penitei pe coala alba de hartie...Oare ce poveste vor spune celor ce le vor citi?
Cuvintele...pot sa ridice dar pot sa si coboare...
Cuvintele pot aduce fericire dar ,la fel de mult, pot sa si raneasca...
Dar uneori cuvintele "amutesc" si nu mai pot fi rostite .Atunci nu mai ramane dacat lacrima ,privirea si gestul.Uneori acestea fac mai mult decat o mie de cuvinte.
Ar ar trebui sa ne aplecam mai mult asupra cuvintelor pe care le rostim sau le scriem...Ele se aseaza cuminti pe coala alba de hartie,dar daca sufletul nostru este tulburat atunci s-ar putea ca ele sa se rataceasca...si sa nu mai ajunga la sufletul celor din jurul nostru.Ele pot fi simboluri,pot fi rugaciune,pot fi lacrimi sau pot fi iubire...Cuvintele pot prinde viata daca stim sa le dam adevaratul sens si sa le respactam....
Poetii au stiut sa transforme cuvintele in iubire, noi stim sa le transformam in ura.
Aproape ca nu exista zi in care sa nu auzum vorbe urate aruncate celor din jur.Ar trebui sa fim atenti si sa evitam rautatea pentru ca , treptat, ne vom transforma .Rautate, cuvintele urate,shimonosesc suflete,uratesc chipuri si incet ucid fiinta umana.
Un om lipsit de rautate are un chip bland, ochi luminosi si o frumusete aparte ce vine din inma lui.
Un om cuprins de rautate este tot timpul incruntat, rasul sau e mai mult un  ranjet ,chiar daca in sinea lui se bucura de suferinta celor din jur.
Dar cel mai rau este ca rautatea e ca un virus care se transmite celor din jur.Daca stai mult langa cineva care emana ura vei ajunge destul de repede sa devi ca el.La randul tau vei emana ura prin toti porii.Nimic nu va mai fi la fel ca inainte.Totul va fi negru si trist...suflete pierdute in negura unei tristeti si a unei singuratati ce nu poate fi explicata.
Eu am fost inconjurata de multa ura. Un copil ce a venit pe lume din intamplare si care in fiecre zi s-a lovit de un zid de indiferenta, de vorbe goale lipsite de caldura.Acest copil a crescut si la randul sau a devenit o fiinta rece.Nu a stiut ce inseamna iubirea si nu stiut sa o daruiasca la randul sau.Dar a avut sansa sa invete.Nu a fost usor si nu a reusit sa stearga definitiv din suflet nepasarea,rautatea, durerea...
Amintirile dor... dar cel mai mult doare prezentul.
As vrea sa pot schimba ceva in viata mea si nu stiu cum... Daca mi-ar fi de ajuns cuvintele...Dar e atat de greu sa le rostesti daca nu sti cum trebuie rostite ca sa nu fie intelese gresit...
Am fost obisnuita sa tac...De fapt mi se cerea sa tac pentru ca nu aveam nimic important de spus.Si astfel am ajuns sa tac , sa nu pot sa spun ce simt, ce doresc...Am ajuns sa fug de oameni...De fapt imi este frica de oameni...
Si toate acestea pentru ca am venit pe lume din intamplare , intr-un loc unde nu m-a vrut nimeni niciodata, unde nimeni nu si-a spus ca am nevoie de o vorba buna , de o mangaiere...
Atunci am cautat scapare in cuvinte...Era o portita catre o altfel de lume...Citeam haotic,tot ce-mi pica in mana, fara sa inteleg mare lucru.Stiu ca doream sa fiu altfel. Nu suportam vorbele urate si nu am putut sa le rostesc niciodata.Pana intr-o zi...
Toate visele mele s-au naruit atunci cand am aflat ca fuga de realitate este in zadar.Nu poti fugi de propria identitate.Trecutul te urmareste si trage in prapastia propriului destin.
Chiar daca am avut norocul ca in timp sa cunosc un om bun,ce s-a luptat cat a putut sa ma schimbe si sa ma invete sa iubesc, raul , ura  au revenit in viata mea si fiecare zi e tot mai neagra...
Simt ca am ajuns la capat de drum...E greu sa mai schimb ceva...Dar cine stie?

Si maine e o zi!...